SOS Planet s-a născut din dorința de a ne aduce contribuția la crearea unei comunități incluzive, bazate pe respect și empatie, în cadrul căreia copiii, indiferent de mediul social de proveniență, învață despre ei și despre lume, se dezvoltă armonios și leagă prietenii.
Începând de luna aceasta, proiectului nostru i se alătură prietenii de la BASF, care oferă 5 burse destinate unor copii din clasele primare, proveniți din familii vulnerabile. Acești copii sunt selectați în urma recomandărilor primite din partea școlilor, instituțiilor sau organizațiilor noastre partenere sau la solicitarea părinților/persoanelor de referință.
Cele 5 burse oferite de BASF acoperă costurile de participare a celor 5 copiilor la activități online de învățare și dezvoltare personală (sprijin pentru efectuarea temelor și ateliere tematice), până la finalul anului școlar în curs.
Mulțumim, BASF, că v-ați alăturat cauzei noastre și că, împreună, le oferim copiilor un cadru sigur, în care să învețe cu drag despre ei și despre lume, alături de alți copii!