Activități online

Ateliere zilnice de joacă, descoperire și dezvoltare personală

Hai să ne descoperi!

Pentru informații suplimentare, inclusiv privitoare la înscrieri, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0771 287 068 sau la adresa de e-mail afterschool@sos-planet.ro.

Descriere pachete online oferite

Lumea emoțiilor

Lumea emoțiilor

Îi invităm pe copii într-o călătorie vastă, unde abordăm subiecte precum: empatia, compasiunea, comportamentele și gândurile pe care le avem, sănătatea noastră, familia și oamenii importanți din viața noastră, etapele de dezvoltare ale omului, pasiuni, aptitudini, societate, conștientizare civică și multe alte teme, în funcție de interesele copiilor.

Susținem și încurajăm creșterea armonioasă a copiilor pe toate cele trei planuri: psihologic, emoțional și social, iar pentru acest lucru, ne folosim de jocurile de rol, de improvizație, de povești, jurnale, desen sau modelaj.

Limba engleză

Limba engleză

Ne folosim de jocuri, dans, mimă și chiar de provocări haioase, astfel încât învățarea limbii engleze să fie o activitate îndrăgită de către copii. În fiecare lună, construim atelierele în jurul unui joc principal, cu care copiii sunt deja familiarizați.

Provocarea pe care le-o propunem copiilor este aceea ca, la finalul întâlnirilor din luna respectivă, să putem să jucăm acest joc folosindu-ne de vocabularul în limba engleză învățat împreună.

Atelierul de povești

Atelierul de povești

Locul în care ne lăsăm imaginația să curgă, călătorim cu puterea gândului printre paginile cărților din biblioteca noastră magică și ne scriem și ilustrăm propriile întâmplări hazlii, indiferent că sunt reale sau imaginare. Explorăm împreună lumea benzilor desenate și a animațiilor, punem în scenă o piesă de teatru, facem marionetele să danseze, iar apoi ne transformăm în supereroi care salvează lumea și rezolvă mistere.

Prin intermediul participării la acest atelier, le oferim copiilor ocazia de a învăța cum să se organizeze și să ducă un proiect complex la bun sfârșit și îi ajutăm să își consolideze încrederea în propriile forțe, demonstrându-le că vorbitul în public poate fi exersat încă din copilărie.

Descoperirea lumii

Descoperirea lumii

Ne facem bagajul și suntem gata de o nouă aventură! În cadrul atelierului, descoperim întreaga lume, cu tot cu plantele și animalele ei minunate, ba chiar poposi și în spațiu, unde vom explora întreg Universul. Ne propunem să călătorim în timp și să cunoaștem culturile antice, urmând mai apoi să ne propulsăm direct în viitor, în lumea roboților și a științelor.

Aventura noastră antrenează spiritul de observație, curajul de a experimenta și curiozitatea față de lumea înconjurătoare. De-a lungul acesteia, ne folosim de joacă și de provocări creative, menite să le stimuleze copiilor inteligența, iar pentru cei mai pasionați, va servi drept inițiere în lumea oamenilor de știință.

Atelierul micilor artiști

Atelierul micilor artiști

Exersă diverse tehnici de desen, construim diorame, clădiri și marionete și descoperim noi modalități artistice de a ne exprima. Vom afla împreună lucruri haioase despre pictori și sculptori celebri și vom pleca într-o călătorie de descoperire a propriului stil de artă, formând astfel cel mai tânăr club de artiști în devenire.

Scopul nostru este acela de a le oferi copiilor o gamă largă de moduri de exprimare prin artă, pentru a-i inspira și încuraja să își dezvolte imaginația și îndemânarea.

Tarife pachete ateliere online

Hive 2

2 ateliere săptămânale, la alegere
200 RON

Hive 3

3 ateliere săptămânale, la alegere
300 RON

Hive 4

4 ateliere săptămânale, la alegere
350 RON

Hive 5

5 ateliere săptămânale
400 RON

Ne dorim ca parteneriatul cu dumneavoastră, părinții, să stea la baza programelor pe care le derulăm cu și pentru copii, astfel că, la cerere, oferim sesiuni de feedback și de consiliere a părinților sau întâlniri de comunitate. Periodic, vă vom trimite buletine informative referitoare la activitățile desfășurate de copii în cadrul SOS Planet.

Reduceri și bonusuri

  • pentru înscrierile a 2 copii rezultate în urma recomandărilor dumnevoastră, vă vom oferi în luna următoare o reducere de 20% din prețul programului pentru care ați optat; discount-ul oferit pentru înscrierea unui copil, ca urmare recomandării dumneavoastră, este de 10%;
  • întrucât prin serviciile sale SOS Satele Copiilor România susține frații să crească și să aibă experiențe de viață împreună, începând cu înscrierea celui de-al doilea copil acordăm un discount de 10% la taxa totală lunară; reducerea se aplică în fiecare lună, pe toată durată contractuală;
  • oferim prioritate la înscrierea în programul offline, atunci când va fi lansat.

Consimțământ de utilizare cookies

Colectăm anumite date în timp ce utilizezi site-ul SOS Planet After School, pentru a-ți asigura funcționarea corectă, siguranță în timpul navigării și pentru a respecta reglementările în vigoare. Selectează ACCEPT dacă este în regulă să folosim aceste cookies.