Blog
Stilul de învățare vizual – copilul tău îl are? Iată ce strategii de învățare poate aborda!
- 6 mai 2022
- Posted by: SOSPlanet Admin
- Category: Noutăți SOS Planet
Există mai multe stiluri de învățare: auditiv, kinestezic, prin scriere și citire și vizual. Primul se bazează pe acumularea informațiilor de către copii dacă o aud, cel kinestezic se bazează pe atingerea anumitor lucruri și interacționarea fizică, cel de-al treilea pe citire și refrazare, iar despre cel vizual vei afla mai multe în articolul de mai jos!
Stil de învățare vizual – care sunt caracteristicile acestuia
Orice stil de învățare este eficient în felul lui, însă fiecare copil îl dezvoltă pe unul mai mult decât pe celelalte. Dacă adulții îl adoptă cel mai des pe cel care implică citire și scriere, sunt o mulțime de copii care îl folosesc pe cel vizual. Acest lucru se datorează faptului că el se remarcă printr-o listă de activități practice prin care copiii pot învăța mai ușor diferite noțiuni.
Cum îți dai seama că acesta este stilul copilului tău?
Ei bine, nu este foarte complicat de descoperit! În primul rând, un copil cu un stil vizual de învățare va adora activitățile care țin de această arie, a vizualului. De exemplu, îi vor plăcea cărțile ilustrate, să reproducă alte imagini pe care le-a văzut sau studiat, are o înclinație către desen, colorat sau pictat sau ia notițe atunci când învață lucruri noi. De asemenea, poate recunoaște cu ușurință persoane sau locuri în care a mai fost. De aceea, se spune că oamenii cu un stil de învățare vizual se orientează extrem de bine în spațiu. Mai mult, acești copii sunt creativi, gânditori și au o înclinație artistică foarte bine dezvoltată.
Caracteristicile stilului vizual aplicate la copii
Dacă copilul tău are un stil de învățare vizual, este foarte probabil să fie o fire vorbăreață și să vorbească foarte repede, să aibă o atenție sporită la detalii, să fie un bun organizator sau să rețină mult mai bine lucrurile pe care le vede decât cele pe care le aude. De asemenea, acești copii își dezvoltă mult mai repede cititul cursiv, preferând să fie ei naratorul decât să asculte ceea ce citește altcineva.
Pentru o persoană de acest fel, este important să își poată privi interlocutorul sau profesorul, deoarece, ajută la îmbunătățirea concentrării.
Stilul de învățare vizual are avantaje și dezavantaje, însă este important ca părinții să cunoască anumite metode prin care să își ajute copilul să deprindă tehnici folositoare lor. De asemenea, pot apela și la un program afterschool unde copiii au ocazia să își dezvolte stilul de a învăța, dar nu numai.
Strategii de învățare pentru stilul vizual – cum poți să îți ajuți copilul
Există mai multe strategii de învățare pentru cei care au vizualul foarte bine dezvoltat. De exemplu, notițele sunt extrem de importante și, mai ales, cele personalizate. Astfel, dacă cel mic are un stil de învățare vizual, îi poți oferi următoarele sfaturi:
- să ia multe notițe;
- să învețe singur într-un loc liniștit;
- să folosească markere colorate pentru a sublinia ceea ce consideră că este important;
- să rescrie notițele într-o notă cât mai personală;
- să „scaneze” cu privirea foile pe care le are de citit sau învățaț;
- să aibă un loc de învățat luminos și curat;
- să folosească diferite cartonașe colorate pe care să noteze definiții importante;
- să folosească orice îi ajută: diagrame, desene, filme, poze etc.;
- să aibă la îndemână desene schematice.
Pentru ca celor mici să le fie cât mai ușor, este extrem de important să aibă toate cele necesare pentru a vizualiza detaliile și informațiile. Astfel, părinții le pot pune la dispoziție cărți cu ilustrații cât mai atractive, rechizite colorate sau coli pentru a-și putea nota diferite detalii. De asemenea, un spațiu de învățare cât mai confortabil, plin de culori calde, care stimulează concentrarea, este un plus.
Așadar, în cazul în care copilul tău are un stil de învățare vizual, nu ezita să îl ajuți să își asume și dezvolte această abilitate!